Traditii si obiceiuri

Traditii si obiceiuri

Obiceiurile populare, moşteniri din adâncul veacurilor, precursoare ale sărbătorilor creştine sau paleocreştine, ori pur şi simplu relaţionând cu ocupaţia agrară şi cu viaţa pastorală, asigură o imagine spirituală asupra unor evenimente din viaţa comunităţii. Şi evenimentele din viaţa individuală au asociate ritualuri ce le dau semnificaţie şi amploare: botezul, nunta şi moartea sunt împletite cu datini şi obiceiuri paleocrestine.


Obiceiurile s-au păstrat în structura tradiţională doar în unele zone mai izolate din munţi sau din câmpie. În celelalte zone, cele ale aculturaţiei rural-urban şi ale dezvoltării şi modernizării mai pronunţate a satelor, s-a păstrat doar structura obiceiurilor şi un repertoriu minimal al acestora, lăsând loc minimalismului contemporan.
Iată câteva din cele mai reprezentative obiceiuri populare din judeţul Bistriţa-Năsăud:


- Cununa grâului este sărbătoarea recoltei de la sfârşitul secerişului. Obiceiul cununii secerişului cuprinde în structura sa următoarele etape: împletirea obiectului ritual, purtatul cununii la casa gazdei, masa comună, jocul cununii. Zona Năsăudului constituie un nucleu centralizator al obiceiului. Aici cununa este mai bogată prin dimensiunea mare a împletiturii de spice şi prin frumuseţea cântecelor de cunună ce acompaniază aducerea obiectului ritual. Această datină s-a păstrat într-un cadru amplu ce implică întreaga comunitate sătească.


- Şezătorile reprezintă o activitate obişnuită în puţinele sate care mai păstrează tradiţia.

După terminarea muncilor agricole, când lumea satelor intră într-o perioadă de repaus relativ, dar mai ales după Lăsatul Secului de Crăciun (15 noiembrie), începea sezonul şezătorilor. Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ dar şi distractiv, lumea satelor îmbinând în mod plăcut lucrul cu distracţia. Erau locul în care se învăţau deprinderi practice dar se derulau şi numeroase obiceiuri. În Postul Crăciunului, una din principalele preocupări casnice era de torsul cânepii, inului şi a lânii, care se făcea cu mai multă plăcere, cu mai mult spor şi în condiţii mult mai bune în cadrul unor întâlniri comunitare.


Şezătorile puteau fi organizate ad-hoc, în zilele lucrătoare, la una sau mai multe case, şi erau de mai multe feluri. Ele puteau să aibă un caracter de întrajutorare atunci când mai multe femei sau tinere participau la torsul cânepii sau a lânii unei gospodine, operaţia repetându-se, apoi, la casa fiecărei participante. Puteau să fie, însă, şi întâlniri în cadrul cărora fiecare participantă torcea materialul adus cu sine.


- Înstruţatul boului este un obicei agro-pastoral şi aparţine riturilor de fertilitate din preajma solstiţiului de vară. Această datină are în centrul său animalul sacru, puternic, dătător de viaţă şi roade. Se sărbătoreşte în ziua de Rusalii, în câteva sate: Tăure, Figa, Şieu-Cristur, Căianu Mare şi Căianu Mic. Structura acestui obicei agrar cuprinde următoarele etape: împletirea cununii de flori, împănatul boului, purtatul spre casa gospodarului, sosirea alaiului festiv la gazdă, ospăţul şi jocul.

 

Elemente de folclor


Tezaurul folcloric impresionează prin bogăţia şi diversitatea sa, în care se mai păstrează tiparele arhaice în arta poetică şi linia melodică. Bistriţa-Năsăud reprezintă o zonă etnografică de excepţie în spaţiul românesc prin valorile folclorice şi ale artei populare, de înaltă măiestrie şi rafinament şi care se moştenesc nealterate de milenii. Pe cuprinsul judeţului se întâlnesc o serie de datini, obiceiuri şi tradiţiicare s-au păstrat aproape neschimbate din vremuri de care străbunii îşi amintesc cu mare plăcere. În prezent formele de manifestare sunt ample, îmbinând vechile rituri cu acte ceremoniale şi cu manifestări spectaculoase. Dintre acestea se disting tradiţiile, folclorul şi portul popular, confecţionarea pieselor de port şi a ţesăturilor de interior; prelucrarea pieilor şi a produselor animale, confecţionarea uneltelor şi a vaselor de ceramicăsau lemn, de uz casnic şi gospodăresc.
Costumele populare se remarcă prin originalitatea, frumuseţea şi eleganţa lor, decoraţia şi cromatica. Ţesăturile, cusăturile, pieptarele, realizate într-o mare varietate coloristică şi ornamentală, ca şi prelucrarea lemnului, ilustrează de asemenea arta popular

Mestesuguri traditionale in Bistrita-Nasaud
Cele mai răspândite meşteşuguri tradiţionaleîn judeţul Bistriţa-Năsăud sunt:
- Olăritul;
- Ţesutul;
- Cusutul;
- Pielăria;
- Cojocăria;
- Curelăria;
- Cizmăria;
- Confecţionarea păunilor;
- Tâmplăria;
- Sculptura în lemn;
- Dogăria;
- Fierăria;
- Pietrăritul;
- Fântânăritul;
- Confecţionarea măştilor şi păpuşilor;
- Împletiturile din nuiele şi răchită;
- Confecţionarea instrumentelor muzicale (fluiere, ocarine, viori)


Tesutul


Ţesutul devenind îndeletnicire, dar şi meşteşug, înseamnă pricepere, îndemânare şi măiestrie. Femeile din satele noastre s-au făcut mesagere în semne, ornamente şi culori. Tehnica de lucru abordată permite o mare libertate şi inventivitate în exprimare. Astfel, se remarcă evoluţia de la ţesutul în două şi mai multe iţe la o mare varietate de tehnici pentru obţinerea motivelor decorative, începând cu cele mai elevate ornamente: geometrice, vegetale, avomorfe, zoomorfe, antropomorfe.

 

Produse mestegugaresti tesute


Există mai multe categorii de obiecte care se pot realiza la războiul de ţesut, precum: ştergarele, feţele de masă, păretarele, cuverturile, ţoalele, cergile, pânza etc, diverse piese ale costumului popular (pânzăturile, pânza pentru guburi, cioareci, brâiele, traistele).

 

Pielaritul


Pielăritul (prelucrarea artistică a pielii) este un meşteşug care contribuie la crearea obiectelor de port popular, iar materia primă este asigurată de practicarea unor ocupaţii străvechi precum: creşterea vitelor şi păstoritul. Sunt folosite pieile de animale, asupra cărora se aplică metode originale de argăsire(cu var sau tărâţe de grâu etc.) pentru a pregăti pojiţa pentru brodat, iar ornamentica pieselor lucrate(mai ales pieptarele şi cojoacele) este extrem de variată(colorare, presare, perforare, aplicare, brodare cu mătase). În ultimii ani meşterii artizani lucrează o vastă gamă de produse din piele: accesori de îmbrăcăminte (poşete, mănuşi, cordoane, portofele), căciuli, haine şi jachete din piele, caracterizate printr-o croială modernă, având inserate detalii inspirate din arta tradiţională a cojoacelor româneşti.

 

Cojocaritul


Cojocăritul a cunoscut o dezvoltare mai mare în satele şi târgurile din judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind un meşteşug prin care se confecţionează pentru nevoile populaţiei săteşti: cojoace, pieptare şi căciuli din piei de ovine. Pentru confecţionarea cojoacelor şi pieptarelor s-a folosit pielea de oaie cu blană cu tot, fiind croite pe o masă specială. Cojoacele şi pieptarele de sărbătoare ca piese deosebite ale costumului popular din judeţul Bistriţa-Năsăud se individualizează în funcţie de câteva aspecte: aria geografică de provenienţă, vârstă şi statut social.

 

Curelaria


În ansamblul portului popular bărbătesc din judeţul Bistriţa-Năsăud se distinge un element valoros numit chimir sau curea lată. În funcţie de forma şi decorul acestora regăsim cureaua simplă sau drucălită, cureaua brodată sau cusută cu mărgele. Chimirul are rol de întregire a costumului tradiţional şi se încheie pe talie, peste cămaşă cu ajutorul a două sau mai multe limbi de încheiere, trecute prin catarame. Folosit încă din vechime de păstori, chimirul are utilităţi legate de diferite îndeletniciri ale locuitorilor de la sate, servind la protejarea omului în timpul muncii şi uşurarea efortului fizic. În el se păstrează bani sau acte personale, iar la începuturi din curea nelipsind amnarul, iasca şi cremenea, deseori folosind şi la portul armelor. Materia folosită la confecţionarea chimirelor de piele, îl constituie pielea rezultată din argăsirea vegetală, iar pentru chimirele cu mărgele: catifea, pânză, carton. Cadrul ornamental brodat este compus dintr-o varietate de elemente decorative, care le conferă deosebite calităţi artistice. Decorul curelelor din piele cusute poate fi compus din motive geometrice (rombul, paşi, cercul, semicercul), motive fitomorfe(tulipanul, laleaua, ghinda, frunza, trifoiul, spicul, cireaşa, strugurele), motive zoomorfe(coada de peşte), motive antropomorfe(inima), motive skeomorfe(cârligul), motive simbolice(trifoiul cu patru foi) şi elemente cosmice(steaua).


Broderia chimirelor se execută manual, prin împletirea materialului de cusut(şuviţe înguste de piele sau material plastic în variate culori), în tehnici diferite, cu ajutorul unui ac de oţel, cu patru muchii tăioase, montat într-un mâner de lemn, urmând linia unui desen reprezentând ornamentaţia specifică tipului de curea lată.Ornamentaţia presată se obţine cu ajutorul unor drucăle sau ştanţe din metal. Cusutul decorului la curele cu mărgele se realizează cu un ac de cusut, la două, patru sau şase fire, ţinând cont de elementul ornamental. Cromatica broderiilor este variată şi bine armonizată cu fondul roşu-vişiniu sau negru al chimirelor redând un ansamblu coloristic în care tonul alb sau argintiu primează în majoritatea câmpilor decorativi, alături de nuanţele roşu, verde, albastru, galben. Gama de culoare specifică curelelor cu mărgele este mult mai lărgită prin utilizarea unor accente cromatice(roz, verde, maro, roşu, galben, alb, albastru etc.)

 

"Înstruţatul boului" este un ritual străvechi de pe malurile Someşului şi Mureşului, atestat documentar în jurul secolului al XIX-lea. În trecut, acest obicei era destul de răspândit în satele din Transilvania, fiind practicat atât de români, cât şi de unele minorităţi etnice din această zonă. Odată cu modernizarea lumii rurale, asistăm la destructurarea obiceiului, păstrându-se doar urme din forma lui iniţială sau chiar dispariţia lui din peisajul etnografic românesc.
Acesta rememorează calendarul solstiţial ce împărţea anul în două perioade cuprinse între solstiţiul de iarnă şi cel de vară. Ca orice eveniment care ţine de natură, şi acesta este încărcat de numeroase semnificaţii mistice şi mitologice, dar şi de superstiţii. Atât sărbătorile solstiţiului de iarnă, cât şi cele ale solstiţiului de vară au fost şi sunt sărbători ale luminii şi ale focului. Forţa vitală a soarelui era celebrată şi amplificată în chip magic prin foc (lumina candelelor - iarna şi focurile din munţi, roţile arzânde - vara). De la aceste focuri se aşteaptă obţinerea forţelor magice, purificatoare, şi după caz tămăduitoare pentru oameni şi animale.

 

 

Galerie Foto

Înapoi